Sfantul Teodor Stratilat; Sfantul Proroc Zaharia

Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Imparatul Liciniu, ridicand prigonire asupra crestinilor, ucide pe cei 40 de mucenici din Sevastia si pe multi crestini care refuzau sa se inchine idolilor. Imparatul, auzind ca Teodor era crestin si convertea pe multi pagani la crestinism, merge in cetatea Iracleea, in care acesta era conducator, sa-i ceara sa jerfeasca idolilor. Aduce cu sine mai multe statui de aur si argint, ridicate in cinstea zeilor. Sfantul Teodor ii cere imparatului aceste statui, spunand ca mai intai doreste sa se inchine lor in casa lui, ca mai tarziu sa le jertfeasca acestora in fata celor din cetate. Teodor distruge statuile si imparte aurul si argintul saracilor. Este supus la multe chinuri, iar dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi. Apoi, strigand catre Domnul, a spus: "Doamne, ai zis mai inainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lasat? Vezi Doamne, ca fiarele cele salbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se raneste fata, mi se sfarama dintii, iar oasele pe cruce mi se frang. Pomeneste-ma, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc si piroane; de acum, primeste duhul meu, ca sa ma duc din viata aceasta". Acestea zicandu-le, mucenicul a tacut si n-a mai grait nimic. Imparatul, crezand ca este mort, l-a lasat pe cruce. Noapte, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism.

I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Sfantul Proroc Zaharia

Sfantul Proroc Zaharia este unul dintre cei profetii care apartin perioadei din istoria lui Israel numita "perioada postexilica“ - adica dupa exilul babilonic. Evreii, intorsi in Ierusalim, dupa 70 de ani ptrecuti in Babilon, isi gasesc casele si Templul daramat, iar pamantul lipsit de puterea de rodire. In acest context, profetul Zaharia incurajeaza poporul ca Templul Domnului sa fie ridicat cat mai repede. Are opt viziuni ce tin de reconstruirea Templului din Ierusalim, de faptul ca Dumnezeu vrea sa intareasca poporul pentru anii care vor urma. In una din viziuni, Ierusalimul este inconjurat de un zid asemanator cu o funie de masurat, ce nu simbolizeaza altceva decat protectia pe care Dumnezeu o va oferi. Vesteste Intrarea Domnului in Ierusalim (Zah. 9, 9), vinderea Mantuitorului pe 30 de arginti (Zah. 11, 12-13), strapungerea coastei Mantuitorului (Zah. 12, 10), etc. Sfantului Proroc Zaharia a adormit in pace, la adanci batraneti.

Tot astazi, Biserica face pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Nichifor si Stefan;
- Sfintilor Mucenici Filadelf si Policarp;
- Sfintelor Mucenite surori Marta si Maria;
- Sfantului Cuvios Mucenic Licarion;
- Sfantului Cuvios Macarie, episcopul Pafosului;
- Sfantului Cuvios Perghet.

Maine, 9 februarie, facem pomenirea Sfantului Mucenic Nichifor.

Sursa: CrestinOrtodox.ro
 

Calendar Ortodox

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!

Recomanda prietenilor tai


VREMEA AZI

  • Bucuresti25 oC
  • Cluj-Napoca24 oC
  • Timisoara27 oC
  • Constanta18 oC
  • Iasi23 oC
  • Oradea26 oC
  • Brasov23 oC
  • Galati21 oC
vezi prognoza inteaga

CURS VALUTAR

CURSUL PENTRU 29.03.2024

  • 1 EUR4.7627 Lei
  • 100 HUF1.4561 Lei
  • 1 GBP5.4233 Lei
  • 1 USD4.2726 Lei
  • 1 CHF4.2298 Lei
vezi cursul valutar

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook

favorittv.ro foloseşte COOKIES. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. Află detalii >

Favorit TV
Apasa "Like"
daca vrei sa urmaresti Favorit TV pe Facebook