Sfanta Cuvioasa Melania Romana

Sfanta Cuvioasa Melania Romana s-a nascut la Roma intr-o familie de nobili,  in a doua jumatate a secolului  al  IV-lea.  A fost silita  de catre parintii sai  sa se casatoreasca cu un tanar nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii. Dupa nasterea celui de-al doilea copil, Melania si Alpinian au hotarat sa stea  impreuna doar ca frate si sora.  Dupa o vreme, cei doi copii ai lor s-au mutat la Domnul. Atunci au hotarat sa imparta averea  saracilor, bisericilor si manastirilor.  Au calatorit in multe tari si cetati, facand pretutindeni danii.  I-au vizitat pe parintii pustia egipteana, invatand mult si zidindu-se sufleteste din convorbirile cu ei. Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea randuiala de rugaciune si citea mereu in intregime toate Sfintele Scripturi.  Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvantarea  Sfantului  Chiril. Dupa aceea,  au calatorit la Ierusalim si s-au stabilit la Muntele Maslinilor. Acolo Cuvioasa Melania  a trait  intr-o pestera  vreme de paisprezece ani.  A intemeiat o manastire de barbati si o alta de femei. La chemarea unei rude de-a ei, cuvioasa  a calatorit la Constantinopol si l-a convertit la credinta crestina pe senatorul pagan Volusian.  S-a intors la Muntele Maslinilor, unde a trecut la Domnul in anul 439.

Tot astazi facem pomenirea:

Sfantului Zotic, hranitorul de orfani;

Sfantului Ghelasie;

Sfintelor zece fecioare cele din Nicomidia;

Sfintei Mucenite Olimpiodora;

Sfantului Gaiu;

Sfintei Mucenite Nemia;

Sfantului Mucenic Vusiride;

Sfantului Mucenic Gaudentie;

Maine, 1 ianuarie 2010,   praznuim Taierea-imprejur dupa trup a Domnului si facem pomenirea ; Sfantului  Vasile cel Mare al Cezareii Capadociei.

Calendar Ortodox

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!

Recomanda prietenilor tai

VREMEA AZI

  • Bucuresti28 oC
  • Cluj-Napoca24 oC
  • Timisoara24 oC
  • Constanta29 oC
  • Iasi28 oC
  • Oradea26 oC
  • Brasov23 oC
  • Galati29 oC
vezi prognoza inteaga

CURS VALUTAR

CURSUL PENTRU 14.12.2018

  • 1 GBP5.1722 Lei
  • 1 EUR4.6485 Lei
  • 1 CHF4.1190 Lei
  • 100 HUF1.4383 Lei
  • 1 USD4.0861 Lei
vezi cursul valutar

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook

favorittv.ro foloseşte COOKIES. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. Află detalii >

Favorit TV
Apasa "Like"
daca vrei sa urmaresti Favorit TV pe Facebook