Sfantul Proroc Avdie

Sfantul Proroc Avdie era din pamantul Sihem, din tarina lui Vitaharam. A trait cu opt sute de ani inainte de nasterea lui Hristos. Numele Avdie se talcuieste „robul Domnului“. A slujit mai intai lui Ahav si apoi lui Ohozia. Murind Ahav si dupa dansul luand imparatia lui Israil fiul sau Ohozia, in acea vreme Sfantul Avdie slujea in randurile ostasilor. Si a fost el unul din cei trei capitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Proorocul cu cate cinci soldati, dintre care peste doi, cazand foc din cer, i-a ars, dupa cuvantul proorocului.

Iar al treilea capitan, care era Avdie, a fost miluit pentru ca s-a apropiat cu smerenie de Sfantul Proroc Ilie si s-a inchinat in genunchi inaintea lui si l-a rugat, zicand: "Omule al lui Dumnezeu, cruta sufletul meu si sufletele robilor tai." Deci Sfantul Ilie l-a crutat pe el si l-a sculat, ducandu-se impreuna cu el la imparatul. Din acea vreme a lasat Avdie slujba imparatului si a mers in urma Sfantului Prooroc Ilie, luand duhul proorociei, ca cel ce pazise si hranise pe proorocul Domnului si ca cel ce urmase proorocului. Apoi murind, a fost ingropat impreuna cu parintii sai.

Opera lui este cartea cea mai scurta din Vechiul Testament: are doar 21 de versete.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Varlaam;
- Sfintii Ioasaf si Varlaam din India;
- Sfantul Varlaam al Pecerskai;
- Sfantului Mucenic Azi, facatorul de minuni;
- Sfintilor 150 de ostasi;
- Sfantului Mucenic Agapie;
- Sfantului Mucenic Iliodor, din Maghido Pamfiliei;
- Sfintilor Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor si Eufimia cu fiii lor;
- Sfantului Panharie.

Maine, 20 noiembrie, facem pomenirea Sfantului Cuvios Grigorie Decapolitul.

Calendar Ortodox

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!

Recomanda prietenilor tai


VREMEA AZI

  • Bucuresti25 oC
  • Cluj-Napoca24 oC
  • Timisoara27 oC
  • Constanta18 oC
  • Iasi23 oC
  • Oradea26 oC
  • Brasov23 oC
  • Galati21 oC
vezi prognoza inteaga

CURS VALUTAR

CURSUL PENTRU 22.11.2019

  • 1 EUR4.7627 Lei
  • 100 HUF1.4561 Lei
  • 1 GBP5.4233 Lei
  • 1 USD4.2726 Lei
  • 1 CHF4.2298 Lei
vezi cursul valutar

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook

favorittv.ro foloseşte COOKIES. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. Află detalii >

Favorit TV
Apasa "Like"
daca vrei sa urmaresti Favorit TV pe Facebook